Sub titlul “Diploma Honestae Missionis de la Grojdibodu”, cercetătorul Nicu Vintilă a prezentat în “Anuarul Institutului de cercetări socio-umane C.S. Nicolăescu-Plopşor” nr.3/2002, apărut la Editura Universitaria sub egida Academiei Române, un subiect foarte interesant privit nu numai din punct de vedere jurnalistic, ci şi istoric.Astfel, diploma de care se aminteşte în titlu poate fi considerată, probabil, cel mai vechi titlu de proprietate existent în lume, cu o vechime de aproape … două mii de ani! Totodată, pentru amatorii de statistică să-i spunem economico-socială, se poate spune că prima concediere masivă atestată şi documentar poate fi considerată cea pe care a efectuat-o Traian la 17 februarie 110!… Documentul se găseşte în prezent în Franţa şi este accesibil tuturor celor curioşi.

Vicusul roman de la Grojdibodu

Grojdibodu este o comună de 3650 de locuitori, situată în câmpia de sud a Olteniei, la jumătatea drumului dintre Corabia şi Bechet, pe malul fostei bălţi Potelu, desecată în 1967. Pe actualul teritoriu al localităţii, conform urmelor de ceramică şi unelte de piatră şi bronz descoperite, arheologii apreciază că a existat o aşezare din neolitic, precum şi aşezarea geto-dacică Sicibida/Sygibida, nume provenit probabil de la neamul Siguinilor sau Syginii, una dintre cele 200 de ramuri ale tracilor de care aminteşte Herodot, părintele istoriei. Mai târziu, tot aici a fiinţat un vicus roman şi ulterior o villa rustica, unde au fost încartiruite unităţi militare ale romanilor. Hrisovul dat în limba slavonă în anul 1545/7053 de către domnitorul de atunci al Ţării Româneşti, Mircea Ciobanul, prin care confirma posesia lui Badea clucerul şi Crăciun logofătul asupra satului, reprezintă prima atestare documentară a Grojdibrodului.

Descoperirea lui Popa Stan

În anul 1842, preotul Popa Stan a găsit întâmplător “într-un şanţ al grădinii sale, la marginea bălţii” sau, după alţi cercetători, într-un “mormânt vechi de la marginea satului” două tăbliţe de bronz foarte reduse ca dimensiune, prinse între ele cu belciuge, pe care se află inscripţii romane pe toate cele patru feţe, aşezate într-un săculeţ, împreună cu osemintele strămoşeşti care dă de înţeles că au mai fost exhumate şi reînhumate de mai multe ori, cu ritualul cuvenit. Tăbliţele cu pricina erau nici mai mult nici mai puţin decât o diplomă militară acordată la … 22 martie 129 de către împăratul Hadrianus unor veterani care au luptat timp de un sfert de secol în armata romană şi pe care îi declara cetăţeni liberi, împropietărindu-i cu pământuri la Grojdibodu, unde îşi vor aşeza familiile şi gospodăriile, alături de populaţia existentă în zonă la vremea aceea.

Prima concediere masivă din istoria lumii

În provincia romană formată de cele două Moesii, s-au descoperit numai trei diplome militare şi un fragment de diplomă care nu are stabilită în mod cert zona de provenienţă. Prima diplomă aparţine lui Traian şi a fost dată la 17 februarie 110, prin care se fac concedieri din trupele întregii Dacii, ceea ce mai în glumă mai în serios poate reprezenta prima concediere în masă atestată documentar din lume!… A doua diplomă este cea din 22 martie 129, dată de Hadrianus unor soldaţi din vexillaţio Illyricorum equitum, o trupă neregulată cu lagărul necunoscut, dar bănuit a fi fost la Grojdibodu. Diploma face referire numai la trupe ce staţionau în Dacia Inferioară, sub procuratorul Plautius Caesianus, care s-a stabilit tot în provincia unde făcuse serviciul militar, adică în vicusul roman de la Grojdibodu. A treia diplomă a fost descoperită în nordul Bulgariei, emisă în anul 140, pe când procurator al Daciei Inferioare era cunoscut ca fiind Aquila Fideus, şi prin care se fac concedieri de veterani din 13 corpuri auxiliare ale armatei din Dacia Inferioară. Fragmentul de diplomă datează din anul 121 şi în afara numelui celui eliberat Iunius Iunianus nu se mai observă elemente de luat în seamă.

De la Caesianus la … Cezianu

Descoperitorul tăbliţelor, Popa Stan, le-a înmânat proprietarului moşiei, nimeni altul decât culcerul Dimitrie Cezianu, zis şi Mitiţă Jianu. Evident, Plautius Caesianus nu putea fi chiar o întâmplare cu … Dimitrie Cezianu. Actul de proprietate a fost donat vornicului Mihail Ghica, fratele domnitorului Alexandru Ghica, cu rugămintea de a fi expus în cabinetul de rarităţi al Muzeului Naţiunii. Al. Odobescu află treizeci de ani mai târziu că obiectul fusese cerut de la moştenitorul lui G.M. Ghica de către Alexandru Ioan Cuza şi oferit lui Napoleon al III-lea, împăratul Franţei, ca argument pentru originea latină a poporului român şi pentru recunoaşterea Unirii principatelor. Colecţia împăratului francez a stat la baza formării Muzeului de Antichităţi Naţionale de la Saint-Germain-en-Laye, unde se află şi în prezent. În partea finală a textului diplomei “honestae missionis” emisă la 22 martie 129, s-a menţionat că un duplicat al acesteia a fost încastrat în zidul din spate al templului Minervei de la Roma.

Sursa: http://www.timisoaraexpress.ro/documentar/cel-mai-vechi-titlu-de-proprietate-din-lume-a-fost-dat-acum-2000-de-ani-unui-roman-stabilit-in-oltenia_1950

Originea numelui comunei Grojdibodu a fost interpretata in diferite feluri de anumiti cercetatori. O interpretare este aceea ca se traduce in “ vadul vitelor”, dupa forma in care este mentionat in mai multe documente din secolul al XVI – lea si al XVII – lea.

Aceste forme sunt Gajdibrod, Gavojdibrod, Gavojdi Brod, Gavojdibrodul si Gabajdibrod. Dupa formele documentare aratate mai sus se crese ca este vorba de modificari fonetice provocate de o sincopa si metafaza: Grojdibod, Gavojdibrod prin faze intermediare asa cum este de pilda din Pobrota – Probota. Etimologia pe care o presupune este totusi “vadul vitelor”.

Prima mentiune documentara a comunei apare in anul 1545 pe 15 iulie, hrisovul domnului Mircea Ciobanul in limba slavona, prin care se confirma posesia lui Badea Cluceru Craciun logofatul asupra satului Gajdibrodul cu tot hotarul, cu baltile lui, proprietate pe care a obtinut-o unul de la altul sub forma de vanzare – cumparare. Un alt document in care este mentionat numele Grojdibodului sub forma de Gavojdibrod este cel datat de Petru cel Tanar la 13 februarie 1559–1568.

Comuna Grojdibodu este asezata in partea de sud a tarii, in sud – vestul judetului Olt, unitate administrativ – teritoriala din care face parte. Este asezata pe malul fostului lac Potelu. Marea unitate morfologica delimitata in aceasta zona este interfluviul Olt – Jiu, care prezinta o panta orientate nord – vest, sud – est. Zona sud – vestica a interfluviului este acoperita cu un pronuntat relief de dune consolidate spre est si neconsolidate spre partea de vest si sud – vest. A doua unitate morfologica o formeaza terasele si lunca Dunarii. Localitatea se invecineaza la nord cu comuna Urzica, la nord – est cu comuna Vadastrita, la est cu Ianca (sat Potelu), la nord – vest cu Stefan cel Mare, la est cu comuna Gura Padinii.

Vegetatia naturala este caracteristica zonei de tranzit de la stepa la silvostepa, dar aceasta a fost inlocuita in intregime de vegetatia cultivata. O mare varietate prezinta si fauna zonei. Dintre animalele mai importante pot fi amintite: caprioara, mistretul, vulpea, iepurele, harciogul, soarecele de camp, popandaul, dihorul, viezurele, iar dintre taratoare soparla, gusterul si sarpele de casa.

Temperatura medie anuala este de 11,1 grade C. In ceea ce priveste temperature medie a lunii iulie este de 23,2 grade C, iar a lunii ianuarie de -25 grade C. Temperatura maxima absoluta de 42 grade C a fost inregsitrata in luna august a anului 1945, iar minima absoluta de -32 grade C a fost inregistrata in luna ianuarie 1924 si 1942.